M-a pus dracu’ sa ma apuc de gatit. Dupa indelungi dezbateri am convenit la scoici si creveti in combinatie cu ceva sos si paste. Nu e rau pentru decembrie dar asta mi-a adus aminte de niste mazgalituri mai vechi. Le reproduc mai jos dupa care o sa incerc sa dau si reteta a ceea ce gatesc in seara asta. Pofta buna!
Traficul de afara este infernal. Zecile de tuk-tukuri care trec pe sub fereastra imi fac tamplele sa pulseze sistematic. Razele late de soare mobileaza camera stramta si fierbinte. Lumina puternica imi raneste ochii iar caldura sufocanta imi accentueaza senzatia groaznica de pe esofag. Inca o dimineata de week-end in care ficatul, stomacul si intestinele se razboiesc cu licorile consumate in precedenta magica noapte de vineri.
Amintirea spatiala este foarte vaga, as fi putut vizita 3 sau 30 de baruri; numarul lor este estompat de mahmureala teribila pe care o ai la 35 de grade Celsius.
Problema nu este numarul barurilor vizitate ci identitatea celei care ma inghionteste din stanga si ma face sa transpir si mai mult. Bineinteles ca doarme dusa asa cum dorm mai toti in tara asta. Oare cum o cheama? Pu sau parca Puk. Dar ce mai conteaza? Ii voi spune si ei ca de obicei:
“Dulceata mea, buna dimineata!” Apoi voi face tot posibilul sa o vad cat mai curand pe partea cealalta a usii cu numarul 515.
Doamne, trebuie sa ma mut! Doar mistralul ar avea efect in cutia super incinsa in care locuiesc. Ventilatorul din tavan care mi-a placut atat de mult cand am vazut prima oara camera, reuseste doar sa starneasca praful poluat care patrunde din strada.
“Dulceata mea” reuseste sa deschida un ochi, ma saruta copilareste pe obraz si deloc spre stupoarea mea, intreaba:
- Cum ziceai ca te cheama?
O injur pe romaneste, ii zambesc si o trimit sa faca dus incercand sa par cat mai amabil. Asta imi place in Thailanda, oamenii sunt foarte amabili si zambesc chiar si atunci cand te-ar toca marunt ca pe vinetele coapte.
Oare ce pot face astazi pentru a imi reveni din amorteala provocata de multele, foarte multele black-soda de noaptea trecuta? Niste mancare ar merge, precedata de un suc de portocale proaspat stoarse. Pu sau Puk iese din baie infasurata in prosop si imi spune ca ii este foame si daca vreau am putea manca impreuna. Parca nu imi mai este asa nesuferita desi durerea de cap pe care o am nu se atenueaza deloc. Imi aduc aminte si de rundele de tequila stinse cu bere. Un dus rapid ma face sa ma hotarasc. Mergem sa mancam ceva. Nu ca mi-ar fi foame dar poate ca mancarea ma va face sa uit de mahmureala.
Pe coridor ma intalnesc cu Jum, vecina mea cea petrecareata care se imbata in fiecare noapte si urla in fata usii mele cand ajunge acasa pe la 3 dimineata. Bineinteles ca ii zambesc pana la urechi, o bag in ma-sa in gand si ii spun ca arata tot mai tanara cu fiecare zi ce trece. Ea se uita la cea care ma insoteste cu un aer de superioritate care ar face-o si pe o regina sa isi coboare privirea si imi trage un ranjet de hiena. Ma rog, ambilitati intre vecini.
Afara din cladire realizez ca la mine in camera nu era cu adevarat cald. Cu fiecare inspiratie simt cum mi se infierbanta narile. La colt este pustiul cu pitorescul sau carucior plin cu gheata pisata pe care se odihnesc aburite recipientele cu suc proaspat de portocale. Iau doua sticle, platesc si ii dau una dintre ele lui Puk. Da. Intre timp ne-am lamurit cu numele pe care le purtam. Amandoi stim cum il cheama pe celalat. Noroc ca nu suntem in Las Vegas caci am fi putut fi si casatoriti pana acum. Portocalele astea de pe aici sunt foarte parfumate si dulci, imi amintesc de mandarine. Gustul infiorator pe care il aveam acum o ora incepe sa dispara.
Strada este la apogeul sau. Sambata la pranz parca toata lumea din oras a iesit sa se lipeasca de asfaltul incins. Vanzatorii ambulanti de pe bulevard sunt tolaniti apatici la umbra printre tricouri, rolexuri false, statuete din ghips cu chipul lui buddha, alte tricouri, penisuri si broscute din lemn, veioze din plastic si hartie si iarasi tricouri. Este incredibil cat de mult kitch pot cumpara turistii. Au platit mici averi ca sa vina aici si sa cumpere bucatele de panza, lemn, plastic, metal sau hartie.
Ne strecuram cu abilitate prin haosul ambulant si patrundem intr-un gang destul de racoros unde cinci masute rosii din tabla strajuite de 10 taburete verzi din plastic stralucesc in umbra. In nari imi navalesc miresme ce ma contrariaza. Un miros dens de peste, scoici si ulei de soia ars se lafaie desupra unei arome discrete de levantica. Dupa ce analizez ceea ce ma inconjoara, localizez mirosul floral: un mic altar de rugaciune si ofrande unde fumega betisoare parfumate si se usuca treptat ghirlande de flori micute de culoare alba. Acesta este locul perfect pentru un pranz lejer de sambata care sa imi imbuneze simturile obosite de alcolul din noaptea precedenta.
Ma asez cu Puk la una din mese si comandam o supa tom-yam de creveti si orez. Tom-yam este o supa iute care imi va indeparta urmele de alcol din stomac. Batrana care ne serveste paseste atat de incet incat iti dea impresia ca desi am comandat pranzul vom servi cina in cele din urma. Din fericire pe masa este o carafa cu apa si cand ni s-a luat comanda am primit doua cani din inox pline cu gheata si cate un pai din plastic. Umplu cana cu apa si o beau. O umplu din nou si dupa ce o beau si pe a doua mi-o torn si pe a treia. Parca nu mai este asa de cald.
Soseste supa cu aromele ametitoare de ghimbir si frunze de lamai impreuna cu orezul fiert. Lichidul aromat si violent de iute reuseste sa imi modifice senzatiile gastrice rezultate in urma noptii precedente. Orezul nu ma incanta prea mult, stomacul fiind capabil sa proceseze doar lichide. Inca o cana de apa si papilele gustative agresate de ardeiul iute se relaxeaza. Se pare ca sunt din nou intr-o stare de semi-impacare cu organismul propriu. Co-meseana mea ciuguleste din supa si din orez dupa care platesc si ne ridicam. Puk spune ceva despre nu stiu ce prietena care o asteapta pentru o sesiune de shopping iar eu ma rog in gand sa plece mai repede. Ideea unei beri reci intr-un colt intunecos al barului din coltul strazii este ca o explozie de senzatii generatoare de placeri cosmice… Ma deplasez cu recenta mea cunostinta catre intersectia aglomerata si lenesa unde taxiurile colorate se misca usor in asteptarea pasagerilor. Fac semn catre o masina si ii spun fetei sa ma sune si o sarut pe obraz in semn de la revedere. In timp ce o vad urcandu-se in taxi realizez ca eu personal nu i-am oferit numarul meu de telefon si ca exista eventualitatea de a nu o mai vedea niciodata. Nu ar fi primul caz de acest fel asa ca ii fac cu mana si dupa o stanga imprejur ma indrept cu pasi mici si lenesi catre Popeye Bar, locul racoros si linistit unde voi sorbi recea licoare.
Usa din lemn masiv se lasa pacalita cu greu de muschii mei incarcati cu acid lactic. Ma asez intr-unul din colturile mult visate si soptesc: “Un Kloster rece” catre chelnerita somnoroasa ce ma priveste fix si indiferent. Este liniste, muzica nu razbate din difuzoare inca, probabil cuiva ii este prea lene ca sa apese “play”. Ora este inca tanara cum s-ar spune. Linistea inconjuratoare este tulburata din cand in cand doar de clinchetul bilelor de pe masa de biliard ce se afla in coltul indepartat al incaperii. Doi turisti rataciti, un el si o ea joaca o partida si sorb din cand in cand din niste cutii de cola. Par a fi australieni dupa vestimentatie dar daca nu ma insel de ce sunt asa de tacuti? Oamenii din tara cangurilor sunt de obicei volubili, chiar galagiosi uneori. Ma rog, ce probleme am si eu in dupa-amiaza de chill ce este in desfasurare. Un “no worries mate” razbate dinspre masa imbracata in postav verde si sunt foarte mandru de spiritul de observatie pe care il posed. Sunt chiar australieni cei cu tacurile. De parca asta ar fi important acum cand sunt deja la a doua bere si imi caut telefonul prin buzunare pentru a organiza cea de a doua parte a week-endului. Sambata seara este cea mai importanta din saptamana si spun asta fara nici un fel de falsitate. Reusesc sa iau legatura cu cei ce sambata de sambata sunt pe strazi si organizam o intalnire in fata tonetei cu hamburgeri de la intrarea in Nana Plaza. Zece treizeci ar fi ora deci mai am circa sase ore pana atunci asa ca platesc berile, fac un semn de salut din cap inspre jucatorii de biliard in timp ce trec pe langa ei si ma indrept spre coltisorul meu, camera 515, pentru inca cateva ore de somn fara vise.
Deschid ochii si sunt lovit violent de caldura, o simt pulsandu-mi prin vene, alergand fierbinte prin corpul meu lenes. Sunt cufundat in intuneric si din camera de alaturi razbat acorduri dispersate. Jum asculta muzica, probabil Britney Spears sau ceva asemanator, oricum nu conteaza. E o taranca buna si atat. Ba nu, scuze, alcoolica si violenta. Zgomotul e suparator asa ca imi iau papucii si ma scurg catre usa ei. Ciocan tare ca sa acopar volumul muzical din interior. Imi deschide cu un ranjet:
– Ce vrei? ma intreaba amabila.
- Sa te invit in oras, spun inconstient fara niciun fel de expresie pe fata.
- Bine, vine raspunsul instantaneu. Da-mi jumatate de ora sa ma imbrac.
Ce dracu fac? Am batut la usa nebunei ca sa tip la ea pentru zgomot si sfarsesc iesind in oras cu ea. Dar ce poate fi asa de straniu aici in tara asta unde oricum totul este de neinteles? Unde emotiile sunt ascunse, unde oamenii zambesc continuu, unde elefantii merg pe bulevard pe langa taxiuri si autobuze si unde daca o femeie e prea frumoasa, in mod sigur e barbat.
Ma retrag in camaruta mea si trec prin racoarea binefacatoare a unui dus rapid. Apa ce imi biciuie fata trezeste latura mea joviala si petrecareata. Ce dracu? Hai sa mergem cu Jum la balamuc. Mai mult ca sigur ca acolo vom ajunge avand in vedere cum suntem claditi amandoi.
Imbracat, nebarbierit si parfumat, ciocan din nou la usa vecinei. Deschide cu acelasi ranjet inconfundabil si iese in toata splendoarea. Imbracata in roz din cap pana in picioare. Ma abtin sa o intreb de culoarea chilotilor si ii spun:
- Unde vrei sa mergem? Trebuie sa ma mai intalnesc cu niste prieteni la zece si jumatate la Nana.
- Nana? E perfect, sunt si niste prietene de-ale mele pe acolo in seara asta.
- Ok. O sa fim in gasca.
- De ce? Nu te-ai simti bine doar in compania mea?
Directa fata, abordeaza mai tot timpul aerul asta de superioritate si probabil ca functioneaza. Ma abtin de la orice replica, ma fac ca ploua si iesim din bloc. In fata cladirii la micul magazin de la parter multa lume sta pe banci la mesele din lemn masiv si consuma ce altceva decat lichide. Caldura asta ca un lait-motiv guverneaza vietile oamenilor. Tot ceea ce faci are legatura cu caldura.
Bun. Deci toata lumea m-a vazut iesind cu Jum in oras. Acum vor avea ce sa barfeasca pentru restul serii. Strainul nebun din tara aia ciudata se incurca cu betivanca, un subiect pe cinste.
Bineinteles ca totul e doar o fictiune si nimic nu are legatura cu realitatea 
Reteta promisa e cam complicata pentru a fi asternuta aici asa ca voi arunca o poza pe masa si las pe cei interesati sa se descurce cu combinarea ingredientelor. Use you imagination or better your illusion. Good luck!
